Breaza, sat de munte din nordul ţării, e străvechi, atât în ce priveşte istoria, cât şi organizarea ei lăuntrică de felul de viaţă şi muncă, de felul de trai, din arhitectura caselor, din portul localnicilor, din obiceiurile şi datinile locului. Şcoala de predare în limba ucraineană a fost desfiinţată în anul 1011, la venirea în Breaza a eminentului învăţător Eusebie Mercheş, care înfiinţase şcoala de predare în limba română. La instalarea regimului comunist s-a impus de autorităţile vremii reînceperea învăţământului în limba ucraineană, care n-a dat rezultatele scontate şi s-a desfiinţat în scurt timp. Referitor la etnia huţulă, s-a constatat că primii imigranţi au fost din Galiţia, de pildă: Turenschi, Poleanschi, Lupuşcinschi, Dvorschi etc. cu numele schimbat de funcţionarii polonezi, atunci când au început deznaţionalizarea autohtonilor primitori. O parte din huţuli provin din Pocuţia, cand a fost sub administraţia Moldovei. Frumuseţea aşezării satului Breaza în stânga râului Moldova, împrejmuit de munţi şi poeni cu fâneţe, cu case gospodăreşti, etajate, un fel de vile, fac din această asezare un dar al naturii şi muncii oamenilor. Breaza este o zonă agro-turistică. În anul 1965 profesorul de limba română Florea Rarişte a publicat un material pe o jumătate de pagină din ziarul vremii "Zori noi" despre vizita în Breaza a marelui poet Mihai Eminescu pentru refacerea sănătăţii. Una din gazdele lui au fost părinţii lui Toader Nichiforean. În anii interbelici comuna a cunoscut o înflorire în mai multe planuri, economic, social şi cultural.
